Rezolvarea cubului Rubik

Metodă pentru începători

Metoda de începători pe care o descriu aici este o metodă Layer-by-layer (strat-cu-strat) și în care vom folosi un număr minim de algoritmi pentru a rezolva întregul cub Rubik. În același timp, această metodă va face ușoară trecerea spre metoda de avansați, Fridrich – cea mai folosită în speedcubing, în caz că doriți să evoluați ulterior.

Chiar dacă este pentru începători, cu practică şi cu un cub bun puteți obține timpi chiar de sub 1 min cu ea. După ce ați înțeles-o și timpii obținuți sunt sub 1:30min constant, vă recomand să treceţi la metoda de avansați Fridrich și să invățați algoritmi noi. Nu are rost să mai așteptați să scădeți și mai mult timpii cu ea dacă aveți în plan să evoluați.

Înainte de toate, pentru rezolvare, trebuie să fiţi familiar cu notațiile. Acestea sunt obligatoriu de știut și reprezintă pasul 0!

Metoda are 7 pași și îi voi descrie pe scurt. Puteţi începe cu orice culoare, dar în acest tutorial este explicat pentru faţa albă în jos şi roşu în faţă. Eu așa rezolv cubul, iar cei mai mulți dintre speedcuberi fac la fel.

  • Pasul 1

    ex1Rezolvarea unei cruci în stratul de jos.

  • Pasul 2

    ex2Rezolvarea colțurilor din stratul de jos.

  • Pasul 3

    ex3Rezolvarea muchiilor din stratul mijlociu.

  • Pasul 4

    ex4Formarea unei cruci pe stratul de sus.

  • Pasul 5

    ex5Aducerea feței galbene la o singură culoare.

  • Pasul 6

    ex6'Permutarea colţurilor din stratul de sus.

  • Pasul 7

    ex7 REZOLVATPermutarea muchiilor din stratul de sus.

Pasul 1 – Crucea

Pasul 1, formarea crucii, poate fi și cel mai greu dintre toți pașii pentru cineva care tocmai învață rezolvarea cubului. Există foarte multe mutări ce pot fi făcute și totul pare haotic în acest punct. Este pasul care necesită cea mai multă răbdare. Să trecem direct la rezolvare.

Cubul are 6 centre care rămân fixe și nu se mișcă unul în funcție de altul. Cum noi dorim să rezolvăm crucea albă în stratul de jos, vom ține centrul alb al cubului îndreptat în jos. Pe cub există doar 4 muchii ce conțin alb (alb-roșu, alb-verde, alb-portocaliu, alb-albastru). Căutăm pe cub muchia alb-roșu și o putem găsi:

  • În stratul U, cu albul îndreptat în sus.

    În acest caz trebuie adusă deasupra locului unde trebuie să ajungă, rotind stratul U. Se poate rezolva de exemplu prin:

    1-1

    U F2

    Mişcarea U de la început aduce piesa deasupra locului unde trebuie să intre. Jos se află centrul alb, iar în față cel roșu. F2-ul va muta piesa alb-roșu între centrul alb și cel roșu, unde îi este locul.

  • În stratul U cu albul îndreptat în lateral.

    În acest caz trebuie adusă deasupra, în dreapta locului unde trebuie să ajungă. Se poate rezolva de exemplu prin:

    1-2

    R’ F R

    Mişcarea R de la final, re-pune la loc o muchie care a fost stricată. Pentru prima muchie pe care o rezolvaţi această mutare poate părea inutilă, dar veţi vedea ulterior rolul ei.

  • În stratul mijlociu:

    1-4

    R U R’ F2

    Mutarea R’ poate părea inutilă atunci când rezolvaţi prima muchie. Însă dacă muchia alb-verde ar fi fost rezolvată (la locul ei), atunci R’ are rolul de a o aduce la loc.

  • În stratul de jos:

    1-5

    R2 U R2 F2

    Mutarea R2 (a doua) poate părea inutilă atunci când rezolvaţi prima muchie. Însă dacă muchia alb-verde ar fi fost rezolvată (la locul ei), atunci R2 are rolul de a o aduce la loc.

Evident, nu avem cum să cuprindem toate cazurile posibile în explicațiile rezolvării crucii; muchia poate fi undeva în spate pe cub de exemplu. Am prezentat un caz general și pe care dacă îl înțelegeți veți reuși să rezolvați orice situație singur. Ideea de bază este să aduceți muchia care vă interesează în stratul de sus. Asta fac toate cele 4 cazuri dacă ați observat.

Acum rotim cubul în mână, în plan orizontal, şi alegem următoarea culoare pentru faţa F. De exemplu verde. Vom rezolva muchia alb/verde și vom repeta aceeaşi procedură ca mai sus și pentru ea. La fel şi pentru restul muchiilor ce conţin alb astfel încât la final să aduceți cubul în această stare:

ex1